Cu greu a acceptat sa discutam pret de aproape o jumatate de ora. Ne-a marturisit ca-i place mai mult sa asculte decat sa vorbeasca. Si sa puna umarul, daca e nevoie.

- De cand pasiunea asta?

- Care dintre ele?

- Cea legata de masini de concurs.

- Cred ca de cand ma stiu. Nu a existat masinuta pe care sa o fi primit si pe care dupa cel mult doua zile sa n-o fi desfacut pana la ultima bucata.

- De ce?

- Nu stiu. Cred ca voiam sa vad ce are inauntru si ce o face sa mearga.

- Si le lasai asa demontate?

- Aaaa, nu. Dupa aia ma chinuiam sa le montez la loc. Si asta, cred, imi placea cel mai mult. Sa vad ca pot face un lucru la fel cum l-au facut si altii. Sau poate un pic altfel. :)

- Bine, dar asta nu are nimic de a face cu competitia.

- Eu credeam ca are. Abia dupa ce reuseam sa le montez la loc incepea concursul intre masinute. Alea care mai erau intregi. Si cand incepeam concursul adevarat, nimic nu mai conta. Nici sora mea care se plangea ca nu-si poate face temele, nici mama care ma chema la mancare, nimic. Eram doar eu cu masinutele mele si intrecerea mea.

- Deci nu prea aveai grija de masinute? :)

- Ba da, cum sa nu. I-am batut pe ai mei la cap sa-mi faca un dulapior cu polite si acolo le aranjam ca la farmacie. Si nimeni nu avea voie sa se apropie de ele. Eu le stergeam de praf si le aranjam doar cum credeam eu ca e bine.

- Ai avut vreuna care a fost preferata ta?

A stat un pic pe ganduri si apoi zambind larg mi-a spus:

- Nu stiu daca era vreuna preferata mea, dar n-o sa uit niciodata ca una dintre ele am vrut s-o fac masina electrica. Am legat doua cabluri de curent la rotile din spate, si celelate capete le-am bagat in priza. A fost racheta de-a dreptul.

- Aoleu. Si tu?

- Si eu la fel. :)

- Experienta cu prima masina adevarata?

- Pe genunchii bunicului meu la volanul vechii lui Dacii. Era un drum de tara unde ma lua cu el ori de cate ori putea s-o faca. Eram in culmea fericirii. Si el la fel, cred. :)

- La inceput ai pomenit de mai multe pasiuni. Ne povestesti un pic? 

- Dupa 14 ani, ai mei n-au avut incotro si mi-au luat primul Piaggio. I-am innebunit. M-am imprietenit cu un foarte bun mecanic de motociclete si mesteream in fiecare zi la el.

- Iti placea treaba asta?

- Maxim. Si fara sa-mi dau seama am devenit un fel de expert in Piaggio. Intr-o vacanta, tatal unui prieten mi-a lasat pe mana atelierul lui de reparatii. Si toti pensionarii orasului care aveau Piaggio mi-au devenit prieteni. Am facut bani frumosi. 

- Ce-ai facut cu ei?

- I-am bagat imediat in circuit. :) Mi-am tunat toate motoarele pe care le-am avut. 

- Si competitii adevarate ai inceput, cand?

- Dupa 17-18 ani. Am inceput cu enduro-cross. Imi placea la nebunie. Competitiile m-au responsabilizat enorm. Am invatat cu adevarat ce inseamna competitia. Si respectul. Atat pentru oameni cat si pentru motorul de la care asteptai sa-ti dea totul. 

- Premii?

- Au fost. Si nu putine.

- Cand ai trecut de la doua la patru roti?

- Pe la vreo 24-25 de ani. Faptul ca am tras fara mila de corpul meu a inceput sa-si spuna cuvantul. Si au aparut primele dureri de spate. Mai toti prietenii mei pe doua roti se operasera deja de hernie de disc.

- Cum a fost trecerea la masini?

- Supercostisitoare. :) Am reusit un lucru extrem de important pentru mine si pentru ce-mi place: sa-mi transform hoby-ul in job. Si e perfect. Pasiunea asta pentru masini inseamna o gramada de bani. E imposibil sa ajungi la masina pe care ti-o doresti daca nu ai o fabrica de bani in spate.

- Cum ai ajuns in povestea Dakar?

- Printr-un sir de intamplari fericite. A inceput cu raliul Marocului din toamna lui 2021 cand am fost sofer pe camion de asistenta. Si acolo m-am apropiat de pilotul cu care am fost in Dakar. 

- Cum a fost Dakarul?

- Infernal. Abia acolo am ajuns cu adevarat sa stiu ce inseamna sa impingi totul la limita. Si sa concurezi aproape cu mainile goale, cu altii care aveau totul la dispozitie. Inainte credeam ca ma cunosc suficient de bine. Abia acum cred ca ma cunosc cu adevarat. 

- Ati avut o evolutie in care nimeni nu credea. Voi ati crezut?

Pauza lunga... 

- Ati crezut?

- Da. Altfel nu are niciun rost sa mergi acolo.

- Te mai duci?

- M-au intrebat multi. Ma mai gandesc. :)